O conductă de gaze din zona Prelungirea Ghecea s-a fisurat după ce a fost lovită de o maşină de gunoi. Oamenii au sunat la 112, dar peripeţiile nu s-au oprit aici. Pompierii trimişi la intervenţie au rămas împotmoliţi în noroiul de pe stradă.
Potrivit RomaniaTv, locuitorii din prelungirea Ghencea au fost lăsaţi câteva ore fără căldură şi fără apă caldă, după întreruperea alimentării cu gaze.
O echipă de la Distrigaz a fost trimisă în zonă pentru a remedia defecţiunea, iar un alt echipaj de la pompieri a venit pentru a asigura locul.

